Dacă e să fie, depinde de mine!

de Ancuța Szabo

Din totdeauna am fost o persoană activă (mersul pe jos face piciorul frumos, nu?) dar una sportivă.. asta e cu totul altă poveste. Îmi spunea profu’ de sport din generală “îți trosnesc oasele ca la cai” la orice genoflexiune făceam. Îmi plăcea să fac cumpăna, părea destul de sigur și fără evenimente, volei nu (mă dureau mâinile), handbal nu (prea multă alergare și bătaie de cap), baschet NU (zero țintă și precizie), poate un pic de badminton (dar nu era inclus în programa scolii), în fine ați prins ideea, ceva ușor la salteluță DA (exclus sărit capra), ceva cu alergare sau talent NU…………. Oare  cine a inventat “rezistență”? mă tot întrebam în scoală în timp ce îmi scuipam plămânii ca fumătorii profesioniști.

Am ajuns cu bine în clasa a XII-a când am decis că trebuie să fac ceva să scap de proba de sport de la bac. Am găsit – am învățat chimie și am promovat cu succes examenul 😊 Dar trebuie să vă mărturisesc ceva – dintotdeauna mi-am dorit să alerg, să fiu și eu ca cei care “pot” alerga mult și bine, de fapt cred că mi-am dorit dintotdeauna să fiu și eu sportivă, dar nu a fost sa fie.

De-a cursul anilor au apărut copiii și acum ieșeam cu bicicletele și rolele prin parc, la o plimbare ușoară, distractivă, dar nimic la modul serios. Am început să merg la sală 2-3 săptămâni pe lună, apoi câteva luni pauză și iarăși o luam de la început. Și am făcut asta mulți ani.

Într-o zi, mi-am dat seama că mă apropii cu pași grăbiți de vârsta de 40 de ani și vreau să fac ceva mare, important ca să marchez momentul. Deja făceam sport de 3 ori pe săptămână în mod regulat de mai bine de un an și eram foarte mandră de mine, dar de alergat încă nu se punea problema. Alergam maxim 40m și simțeam că mă lasă tot: mușchi, suflu, dorință și aspirație – TOT. Și atunci mi-a venit idea: cadou de 40 ani va fi participarea (finalizat bineînțeles) la un triatlon, proba sprint – asta însemna 750m înot, 20km bicicletă și… 5km alergare. Simplu, nu?!

Dacă e să fie, depinde de mine

Mi-am cumpărat pantofi de alergare buni pentru că nu voiam să mă accidentez, mi-am găsit o pistă specială de alergat într-un parc și am început. După ce am mers de 7 ori și nu am simțit nici o îmbunătățire, am abandonat. Am decis că eu nu o să pot niciodată să alerg, nu are rost să mă mint singură, o să-mi găsesc altceva grandios de făcut la 40 ani sau, nu o să mai fac nimic ca să marchez momentul și … asta este! A venit iarna și afară era oricum frig dar și eu am îngropat în zăpada din capul meu orice dorință de a participa la un triatlon.

A venit primăvara și zăpada s-a topit, de peste tot, iar în sufletul meu a încolțit din nou ideea de a participa la acel eveniment care mie mi se părea provocarea perfectă. Am căutat pe internet un program de alergare pe care aveam să-l urmez – de 3 ori pe săptămână alergam câte 30 min. La început era mai mult mers decât alergare și asta m-a ajutat să continui, acum nu mai eram demoralizată că merg mult, așa zicea programul să fac, deci probabil că asta e bine și voi ajunge să alerg. Am început și înotul la bazin, că nici acolo nu străluceam – nu mă înecam dar nici nu chiar aveam vreo viteză sau vreo tehnică bine pusă la punct. Noroc cu bicicleta, era proba pe care mă bazam, proba la care urma să mai recuperez din “handicapul” celorlalte două, era proba pentru care m-am hotărât să mă antrenez cel mai puțin ca să am timp pentru celelalte.

M-am antrenat 2 luni destul de intens – a fost cu oboseală, cu dezamăgiri, cu mici victorii și cu mici demoralizări și gânduri de genul “cine m-a pus pe mine sa mă înscriu la așa ceva?!”. Dar au fost 2 luni minunate la sfârșitul cărora tot nu puteam să alerg 5 km fără să mă opresc (făceam cam 7 pauze de mers pe distanța asta), nu eram o înotătoare mai bună ca și tehnică, nu aveam bicicleta corectă, în schimb aveam ceva mult mai valoros – aveam dorința de a-mi depăși limitele și convingerea că voi putea.

Dacă e să fie, depinde de mine

Dacă e să fie, depinde de mine

Dacă am învățat ceva în acele 2 luni, a fost să fiu mai îngăduitoare cu mine și cu corpul meu, să accept și să mă bucur de fiecare victorie chiar dacă nu e așa cum mi-o imaginez eu și să nu mai cer de la mine perfecțiunea, voi aprecia progresul oricât de mic ar fi el.

În ziua concursului am fost cât s-a putut de pregătită; nu m-am înecat chiar dacă am trecut prin mijlocul lacului; la bicicleta am cântat și am zâmbit tuturor chiar dacă erau mult mai rapizi decât mine, iar la alergat.. ce să zic, eram așa de obosită când a început a treia probă că și mersul mi se părea un sport extrem. Dar am terminat, chiar mai repede decât îmi propusesem și a fost extraordinar! Peste o săptămână când am împlinit 40 de ani, m-am simțit încrezătoare în forțele mele, încrezătoare că sunt pregătită pentru o nouă etapă din viața mea – să m

ă bucur de ea, să o trăiesc și să o cuceresc cu pași mici zi de zi.

La două săptămâni după triatlon am reușit să alerg 7 km fără să mă opresc și de atunci nu mă mai opresc indiferent de cât alerg. Și acum este greu, dar cred că îmi place foarte mult sentimentul de la final, mulțumirea plină de endocrine.

Am învățat multe în ultimul an, că perseverența și determinarea te ajută să-ti îndeplinești visele. Am învățat că e bine și chiar indicat să-ți setezi idealuri mari, dorințele ascunse pe care le poți transforma în realitate. Am învățat că poți să visezi la imposibil, că tot ce trebuie este să apari și să faci ce poți mai bine și într-o zi o să poți să alergi km-ul acela mult visat. Am învățat că e bine să ai grija de tine: ce mănânci, cât dormi, cât faci sport și cum ai grijă de tenul tău. Un antrenament bun implică și transpirație, cu cât mai multă cu atât mai bine. Aceasta ajută la detoxifierea organismului și oxigenarea pilelii iar o curățare atentă și minuțioasă se impune după fiecare antrenament.

Folosesc produsele de la Pure Stem Cosmetics de ceva vreme – laptele demachiant e genial! Îmi place cum îmi simt pielea după el – curată și ușor catifelată. Folosesc și apa micelară, câteodată în combinație cu laptele demachiant, pentru o dublă curățare. Cred că pană la urmă important este să vezi ce funcționează pentru tine și tenul tău și apoi să continui să o faci.

Am văzut recent niște desene animate în care personajul principal are un motto după care își ghidează viața – “dacă e sa fie, depinde de mine!” Ce potrivit! Depinde de fiecare dintre noi să ne îndeplinim visele, să ne luptam pentru idealurile noaste și să ne construim viața pe care ne-o dorim!

, ,